La Năvodari se poate furniza, de săptămâna viitoare, căldură

Având în vedere prognozele meteorologice, S.C. Termica Năvodari S.R.L. se pregăteşte intens de iarnă şi în această perioadă efectuează probe la instalaţiile de încălzire, prin umplerea lor cu apă rece. Dacă previziunile meteorologilor se adeveresc, iar vremea se răceşte în perioada următoare, este posibil ca, spre sfârşitul lunii, în Năvodari să înceapă furnizarea energiei termice.

Pentru că vremea se răceşte, iar temperaturile scad simţitor pe durata nopţii, la ora actuală, în mai multe oraşe din România se pregăteşte furnizarea cu agent termic în locuinţe. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Năvodari, acolo unde S.C. Termica Năvodari S.R.L. face ultimele probe la instalaţii. Potrivit lui Gabriel Stoian, şeful sectorului Termoficare al societăţii, în aceste momente, în Năvodari se efectuează probe la reţea, astfel că locuitorii oraşului vor avea apă rece în calorifere.

„Săptămâna trecută am terminat de înlocuit conducta de alimentare a punctului termic nr. 8 cu ţeavă preizolată. Suntem în ultima fază cu încărcarea instalaţiilor, pentru a face probele la rece, în vederea sezonului de iarnă. Noi încărcăm instalaţiile până la robineţii caloriferelor consumatorilor. Cei care vor să îşi facă probe la instalaţii în apartamente, pot deschide robineţii şi au posibilitatea să sune la noi, dacă sunt probleme“, a declarat Gabriel Stoian. Reprezentantul S.C. Termica Năvodari S.R.L. mai explică faptul că, spre sfârşitul săptămânii, CET va opri furnizarea apei calde şi atunci se vor executa mici lucrări de reparaţii şi la reţeaua proprie.

Pentru perioada următoare, meteorologii anunţă o răcire a vremii, astfel că temperaturile vor coborî, pe cursul nopţii, sub 10 grade Celsius. În acest sens, S.C. Termica Năvodari S.R.L. va fi nevoită să pornească alimentarea cu energie termică a oraşului. „Ce am avut de făcut mai important până acum este terminat. Probabil că, săptămâna viitoare, vom începe furnizarea încălzirii, pentru că am înţeles că se răceşte vremea destul de mult. Să vedem, în funcţie de temperatura exterioară. Dacă va fi aşa cum zice prognoza, este posibil ca, pe 26-27, să începem furnizarea cu energie termică. Se pare că noaptea vor fi temperaturi de 1 sau 2 grade Celsius“, a mai explicat Gabriel Stoian.

Locuitorii din Năvodari pot sta, astfel, liniştiţi, deoarece, în conditiile în care vremea se va strica, iar temperaturile scad, aşa cum anunţă meteorologii, locuinţele vor fi alimentate cu agent termic. Pentru sezonul de iarnă care vine, cetăţenii din nordul litoralului nu vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru căldură faţă de anul trecut, tariful gigacaloriei rămânând la fel, adică 186 de lei.

În paralel cu pregătirile pentru sezonul de iarnă, S.C. Termica Năvodari S.R.L. a executat sau încă efectuează lucrări care constau în reabilitarea de străzi în localitate. S-au realizat plombări şi reparaţii mai ample în mai multe zone din Năvodări, dar s-au mai amenajat şi locuri de parcare necesare proprietarilor de autoturisme.

Sursa: www.observator.ro